Cadeții participanți la modulul internațional „Interoperabilitate în acțiunile militare” au desfășurat, în această săptămână, o serie de activități practice pentru dezvoltarea abilităților de lider la nivel tactic, într-un cadru operațional multinațional, la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.
Interacțiunea dintre studenții militari români și cei ai academiilor partenere a inclus aplicarea procedurilor de conducere a trupelor (Troop Leading Procedures – TLP) la nivel pluton, simularea cursurilor de acțiune cu ajutorul sistemului VBS (Virtual Battlespace), precum și exersarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor specifice luptei în mediul urban, în zona de instruire UAC (Urban Assault Course), alături de instructori ai Battlegroup-ului dislocat în Cincu.
Demersul a contribuit la creșterea interoperabilității și la dezvoltarea capacității de adaptare și decizie în medii operaționale complexe.