Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”, Universitatea „Titu Maiorescu” din București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a organizat, în perioada 13-15 martie, cea de-a IV-a ediție a conferinței internaționale „Impactul tehnologiilor emergente și disruptive asupra securității globale”.
În cadrul evenimentului au fost susținute, în plen, lucrări referitoare la rolul tehnologiilor emergente în războiul cognitiv/hibrid și în protecția și reziliența infrastructurii critice. Totodată, au fost dezbătute teme legate de superioritatea tehnologică în era disruptivă, tranziția tehnologiilor emergente, a vulnerabilităților și impactul acestora asupra societății, precum și despre inovație în robotica medicală.