Consiliul Național al Rectorilor la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu este, în perioada 13-15 martie, gazda Consiliului Național al Rectorilor (CNR), organism cu rol semnificativ în modernizarea și internaționalizarea învățământului superior din România și de promovare a intereselor tuturor universităţilor româneşti în relația cu autoritățile guvernamentale.

La această întâlnire, organizată pentru prima dată într-o instituție de învățământ superior militar din țara noastră, au participat, într-un cadru propice dialogului pe teme legate de direcțiile strategice ale educației universitare, cercetării științifice și cooperării internaționale, ministrul Educației și Cercetării, domnul prof.univ.dr.psih. Daniel David, rectori și reprezentanți ai universităților din România și Republica Moldova, ai organizațiilor studențești și ai instituțiilor implicate în gestionarea proceselor specifice învățământului superior.

Pe parcursul reuniunii, dezbaterile au fost centrate pe subiecte care vizează dezvoltarea și modernizarea sistemului de învățământ superior, promovarea schimbului de bune practici și consolidarea relațiilor dintre universități.


Album foto

© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.