Într-un cadru festiv și cu o încărcătură emoțională aparte, în prezenţa personalului, studenţilor și familiei, col.conf.univ.dr.ing. Ioan Virca, prorectorul și locțiitorul comandantului Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu pentru cercetare științifică, a păşit spre o nouă perioadă a vieţii, prin trecerea în corpul cadrelor militare aflate în rezerva Armatei României.
După o carieră militară impresionantă de peste 35 de ani, din care ultimii 33 dedicați instituției noastre, momentul de astăzi a reprezentat încheierea unei etape strălucite prin care col.conf.univ.dr.ing. Ioan Virca rămâne un exemplu de profesionalism, dedicare și inspirație, un lider care a contribuit semnificativ la formarea multor generații de studenți și la dezvoltarea mediului academic militar sibian.
Vă dorim sănătate, fericire și momente de bucurie alături de cei dragi!