Conf.univ.dr. Ștefania Bumbuc, conf.univ.dr. Isabela Dragomir, sd.plt.maj. Denisa Lichtenstein și sg.maj. Andrei Butnaru din Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu au participat, în perioada 09-13 decembrie 2024, la Modulul Comun Gender Perspectives in Security and Defence, organizat de Academia Forțelor Aeriene și Academia Militară Elenă de Asistenţă Medicală din Grecia, sub egida Colegiului European de Securitate și Apărare.
Timp de cinci zile, colegii noștri au avut ocazia de a participa la module teoretice și de a se implica în activități practice axate pe promovarea înțelegerii și aplicării perspectivei de gen în sistemul de securitate și apărare european.
Participarea activă a instituției noastre la astfel de activități internaționale a început în anul 2020, prin includerea Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu ca partener în proiectul de cooperare Military Gender Studies, alături de instituții militare de învățământ superior din Portugalia, Italia și Bulgaria.
De asemenea, academia noastră are membri permanenți în cadrul LoD-10 Gender Mainstreaming, grup de lucru internațional din cadrul Grupului de Implementare din cadrul Inițiativei Europene de Schimb a Tinerilor Ofițeri (programul EMILYO), contribuind considerabil la implementarea perspectivei de gen la nivelul instituțiilor europene militare de învățământ superior din Europa.