Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 va rămâne pentru totdeauna cea mai importantă filă din istoria naţiunii noastre. Acum 106 ani, la Alba Iulia, se împlinea un ideal național al tuturor celor care gândesc și simt românește, un vis ce a inspirat generații întregi.
Însă, desăvârşirea statului naţional român nu ar fi fost posibilă fără curajul, hotărârea și sacrificiul eroilor noștri care au luptat pentru ca noi să trăim într-o ţară liberă, la a cărei dezvoltare suntem cu toţii datori a contribui.
În actualul context internațional de securitate, marcat de provocări și neprevăzut, unitatea națională este responsabilitatea comună care conturează profilul unui stat puternic. Armata României, prin misiunile încredințate, este nu doar garantul acestei valori de neprețuit, dar și al apărării suveranității, independenței, integrității teritoriale și democraţiei constituţionale.
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, adresez tuturor militarilor din garnizoana Sibiu și familiilor acestora multă sănătate, succes în activitate, împliniri profesionale şi satisfacții personale!
LA MULTI ANI, ROMANIA!
Gl.bg. prof.univ.dr.ing. Ghita BARSAN
COMANDANTUL GARNIZOANEI SIBIU