Cu toții am trăit, cel puțin o dată în viață, sentimentul de împlinire și satisfacție pe care îl oferă voluntariatul, cu atât mai mult dacă acesta se naște din dragoste, recunoștință și respect față de sacrificiile făcute pentru libertate și pace de către eroii României.
Determinați să își depășească propriile limite, energici și entuziaști, studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, alături de alți voluntari, au pornit pe traseul albastru, către Alba-Iulia, hotărâți să ducă mai departe tradiția Ștafetei Veteranilor, eveniment de amploare națională organizat de Invictus România, ajuns, în acest an, la cea de-a XI-a ediție.
Peste 1000 de alergători și cicliști, profesioniști sau amatori, parcurg aproximativ 3500 km și traversează mai mult de 50 de localități importante.
Ștafeta este împărțită în trei rute distincte, reprezentate simbolic de culorile drapelului României: roșu, galben și albastru, și reconstituie în mod fidel trei dintre direcțiile de acțiune ale armatei române pe timpul luptelor de eliberare națională. Aceste rute vor avea, pe 25 octombrie, de Ziua Armatei României, ca destinație finală localitatea Carei, ultimul teritoriu eliberat de Armata României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În drumul lor, voluntarii Invictus se vor opri la monumentele ridicate în cinstea eroilor care au murit pentru ca noi astăzi să trăim liberi și independenți.