Astazi, aniversam nasterea marelui istoric, scriitor si revolutionar pasoptist roman, Nicolae Balcescu.
Prin opera si activitatea sa, Nicolae Balcescu a contribuit la infiintarea primei scoli de ofiteri din tarile romane, in 1847, la Bucuresti. Meritele sale au fost recunoscute si rasplatite la comemorarea a 100 de ani de la trecerea sa la cele vesnice, in anul 1952, cand numele „Nicolae Balcescu” a fost atribuit Scolii Militare de Infanterie din Sibiu, devenind patronul spiritual al institutiei. Numele marelui istoric este pastrat astazi cu cinste de Academia Fortelor Terestre, institutia care este continuatoarea traditiilor militare si educationale ale primei scoli militare romanesti.
La implinirea a 205 ani de la nasterea revolutionarului pasoptist, Primaria Comunei Nicolae Balcescu a fost gazda simpozionului organizat de Muzeul Memorial „Nicolae Balcescu” din judetul Valcea, si Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” din Sibiu, eveniment prin care au fost omagiate opera si viata marelui istoric roman.