Campionatul militar de atletism


Serviciul Educatie Fizica Militara din Statul Major al Apararii a organizat, in perioada 1-4 noiembrie, pe Stadionul Municipal din Alba Iulia, Campionatul Militar de Atletism intre institutiile de invatamant militar, finala pe Ministerul Apararii Nationale.

In competitie au intrat noua loturi sportive din academiile militare si scolile de maistri militari si subofiteri ai caror sportivi s-au intrecut pentru a scoate cel mai bun rezultat la probele de 100 m plat, 400 m plat, 1500 m plat, 5000 m plat (proba masculina), saritura in lungime, aruncarea greutatii (7,26 kg la masculin si 4kg la feminin), stafeta 4x100 m plat (proba masculina) si stafeta 4x400 m plat (proba masculina).

In urma desfasurarii celor 11 probe individuale, lotul de sportivi al Academiei Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" din Sibiu, antrenat de Iosif Sarosi si coordonat de cpt. Razvan Balan, a obtinut la masculin cinci locuri I, un loc II, trei locuri III, iar la feminin patru locuri I, un loc II si doua locuri III. La stafeta echipele noastre masculine au ocupat la fiecare proba locul I.

In clasamentul general, Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" a ocupat locul I, a fost urmata de Academia Tehnica Militara "Ferdinand I" din Bucuresti, pe locul II, si Academia Fortelor Aeriene "Henri Coanda" din Brasov, pe locul III. Acestea au fost urmate in ordine de: Scoala Militara de Maistri Militari si Subofiteri a Fortelor Terestre "Basarab I", Scoala Militara de Maistri Militari si Subofiteri pentru Comunicatii, Tehnologia Informatiei si Aparare Cibernetica, Academia Navala "Mircea cel Batran", Scoala Militara de Maistri Militari si Subofiteri a Fortelor Aeriene "Traian Vuia", Scoala Militara de Maistri Militari a Fortelor Navale si Institutul Medico-Militar.

Festivitatea de premiere a avut loc astazi, 4 noiembrie, pe platoul institutiei noastre.

Felicitari tuturor participantilor la competitie!


Album foto

© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.