Studentii militari din corpul cadetilor "Gl.mr. Nicolae USCOI" din cadrul Academiei Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" din Sibiu au primit provocarea American Councils for International Education #44 ForFriends, pentru activitati de voluntariat social in sprijinul cauzelor identificate in zona de actiune, in primele zece zile din Aprilie 2022.
Astfel, studentii militari au identificat Fundatia pentru educatie ECO sociala Kinderbauernhof, care functioneaza din 1992 sub directa ingrijire a doamnei Hermine JINGA (82 de ani) si domnului Ioan JINGA (78 de ani), obiectul principal de activitate fiind administrarea unui centru rural de zi pentru copiii defavorizati din comunitatea din satul RUSCIORI. Fundatia a renovat si transformat o casa parohiala intr-o tabara, spatiu necesar pentru hranirea, educarea, supravegherea la teme a unui numar de 45 de copii cu varste intre 4 si 12 ani. Cadetii militari si-au propus renovarea si utilarea unui loc de joaca, lucru realizat pe 08.04.2022.
A doua activitate sprijina Proiectul Bisericii Ortodoxe din Gusterita care vizeaza salvarea casei romanesti din lemn, veche de 200 de ani, din vechea vatra a satului Gusterita. In prima etapa casa va fi restaurata in vederea crearii unui muzeu viu in situ. Cadetii au fost inspirati de determinarea parintelui paroh care a transformat un grajd intr-o sura culturala si au contribui prin a incepe renovarea casei romanesti din lemn in zilele de 2 si 9 aprilie. Coordonatorii acestor actiuni au fost sd.cap. Daria BUTOIU si sd.frt. Rares Andrei PAUNA.
De asemenea, studentii militari au contribuit la ecologizarea unui spatiu educational in cadrul Centrului de Plasament Orlat, acolo unde au si petrecut timp cu copiii din centru, jucandu-se impreuna. Coordonatorul acestei actiuni a fost plt.adj.pr. Ioan ANGHEL.
La toate cele trei proiecte au participat un numar de 72 de studenti. Corpul cadetilor va continua munca la aceste proiecte si in afara saptamanii #44ForFriends.
Semper una!