Prima promotie de absolventi a Scolii Militare de Ofiteri


La 7 aprilie 1856, armata Tarii Romanesti, cu toate obstacolele intampinate, a primit prima promotie de absolventi a Scolii Militare de Ofiteri, formata din 26 de sublocotenenti. Toti au fost repartizati, in prima faza, pe langa comisia militara apartinand Institutului Geografic al Armatei Austriece insarcinata cu ridicarea topografica a Tarii Romanesti. Ulterior, primii sase absolventi au fost repartizati la geodezie, iar ceilalti 20 la topografie, ocupand diferite functii in cadrul armatei romane.

Trei ofiteri din aceasta promotie de absolventi ai scolii au devenit personalitati marcante al epocii. Este vorba despre: Gheorghe Slaniceanu, Constantin Barozzi si Stefan Falcoianu.

Gheorghe Slaniceanu a fost seful primei promotii de ofiteri si a devenit ulterior profesor de tactica si director al Scolii de Infanterie si Cavalerie (1873-1876). A mai ocupat functii importante din ierarhia armatei romane, precum cele de sef al Statului Major General (1877, 1878-1880, 1882-1883), seful Marelui Cartier General al Armatei de Operatii (1877) in timpul Razboiului de Independenta al Romaniei, ministru de razboi (1876-1877, 1880-1881) si inspector al cavaleriei (1884).

Constantin Barozzi a fost al treilea in cadrul ierarhiei promotiei de ofiteri din anul 1856. A devenit profesor al Scolii Militare de Ofiteri (1860-1869), sef al Depozitului Stiintific de Razboi (1870-1877), seful Marelui Cartier General al Armatei de Operatii (1877) in timpul Razboiului de Independenta al Romaniei, sef al Statului Major General al Armatei, (1895-1898), ministru de razboi (1888), membru de onoare al Academiei Romane (9 aprilie 1905) si membru fondator si vicepresedinte al Societatii Geografice Romane.

Stefan Falcoianu a fost al 12-lea in cadrul primei promotii de absolventi a Scolii Militare de Ofiteri, in 1864 devenind profesor al scolii militare. Falcoianu a ocupat diferite functii in cadrul ierarhiei militare, precum cel de sef al Statului Major General (1883-1884, 1886-1894), seful Marelui Cartier General al Armatei de Operatii (1877-1878) in timpul Razboiului de Independenta al Romaniei sau ministru de razboi (1884-1886). Stefan Falcoianu a fost initiatorul si organizatorul Scolii Superioare de Razboi, astazi Universitatea Nationala de Aparare "Carol I", care a fost infiintata in 8 august 1889, la Bucuresti.

Text: Roman Cosmin

© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.