HERMANN OBERTH - PARINTELE ASTRONAUTICII


Pe 28 decembrie 2020 se implinesc 31 de ani de la moartea lui Hermann Oberth cel care este considerat, alaturi de Robert Goddard si Konstantin Tiolkovki, parinte fondator al stiintei rachetelor si astronauticii. Cei trei nu au colaborat, dar concluziile cercetarilor lor au fost insa, in mod esential, identice.

Hermann Oberth s-a nascut la Sibiu, la 25 iunie 1894 in familia chirurgului sas Julius Oberth si a Valeriei Krasser, fiica poetului Friederich Krasser. A urmat scoala primara si mai apoi gimnaziul "Teutsch" din Sighisoara, iar dupa terminarea studiilor liceale s-a inscris la Facultatea de Medicina din Munchen. Pasiunea sa pentru aerodinamica si fizica era mai pregnanta, astfel ca tanarul Oberth frecventa si cursuri la Institutul Politehnic.

In timpul Primului Razboi Mondial a participat ca sanitar pe front, iar in anul 1918 decide sa isi continue studiile in domeniul medicinei, inscriindu-se la Facultatea de Medicina din Budapesta. In anul urmator incepe si studierea fizicii la Cluj, si ulterior la Munchen, Gottingen si Heidelberg.

In anul 1925 va ocupa postul de profesor de matematica si fizica la Gimnaziul "Stephan Ludwig Roth" din Medias, iar in anul 1929 va breveta, la Berlin, trei descoperiri si solutii pentru rachete. In anul urmator va primi brevetul pentru primul sau motor de racheta, denumit "motorul conic", iar in anul 1931 va breveta, in Romania, o noua inventie denumita "Procedeul si dispozitivul de combustie rapida". Ulterior, va efectua o serie de experimente in atelierele Scolii militare de aviatie din Medias, acolo unde va descoperi, in anul 1934, utilitatea azotatului de amoniu in propulsarea rachetelor. In anul 1935 va lansa, pentru prima data, la Medias, o racheta cu propergol lichid. In anul 1937 va concepe o racheta pe baza de alcool si oxigen lichid, iar in anul 1938 va obtine un contract de cercetare la Institutul Politehnic de la Viena si in 1940 la cel din Dresda.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial este mutat la Peenermunde, unde elaboreaza, pentru Wernher von Braun, studiul cu privire la "Optimizarea treptelor la rachete multietajate". Din anul 1943 este mutat la Reinsdorf unde lucreaza la un proiect de racheta antiaeriana pe baza de combustibil solid.

După terminarea războiului, Hermann Oberth se stabileste cu familia la Feucht, langa Nurnberg, in anul 1950 construind la Spezia, in Italia, o racheta pe baza de azotat de amoniu. In anul 1955 va pleca in America, unde va lucra sub directa indrumare a lui Wernher von Braun la programul spatial american, elaborand pentru acesta un studiu despre calatoria pe Luna si inapoi. In anul 1962 Hermann Oberth se va retrage definitiv la casa sa din Feucht, stingandu-se din viata la 28 decembrie 1989, la varsta de 95 de ani.

Ca o recunoastere a meritelor sale a fost ales, post-mortem, membru al Academiei Romane, la Feucht a fost deschis Muzeul Spatial "Hermann Oberth", iar in anul 1994, la 100 de ani de la nasterea sa, la Medias, s-a deschis Casa Memoriala "Hermann Oberth", aflata astazi in componenta Muzeului National al Aviatiei Romane. De asemenea, Facultatea de Inginerie din cadrul Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu ii poarta astazi numele.


Album foto
Text: Cosmin ROMAN
Foto: wikipedia.ro




© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.