Studentii AFT, saptamana internationala in China


O delegatie formata din trei studenti ai Academiei Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" din Sibiu a participat, in perioada 27 octombrie-4 noiembrie, la cea de-a saptea editie a Saptamanii Internationale a Cadetilor organizata de "Army Engineering University of PLA" (AEUPLA), in Nanjing, China.

Sd.plt.adj. Livia Barsan, sd.plt.maj. Nicolae Neag-Rasinar si sd.plt.maj. Robert Craciun au participat, alaturi de cadeti din alte 15 state, la cursuri si seminarii avand ca tema "The Challenges Posed to Junior Commanding Officers by Diversified Military Missions" si avand posibilitatea de a asista la o tragere cu armamentul din dotarea Armatei Chineze si la exercitii practice specifice Operatiilor de Stabilitate si Sprijin. Din programul pregatit de gazde nu au lipsit vizitele la obiective turistice precum Marele Zid Chinezesc, Orasul Interzis din Beijing, raul Qinhuai si activitatile culturale specifice organizate de cadetii chinezi.

"Ne-am simtit extrem de bineveniti, ne-am integrat in programul lor zilnic, am fost in permanenta insotiti si sprijiniti de catre cadetii chinezi. Am participat la activitati culturale specifice organizate de catre studenti, care ne-au initiat in traditiile chinezesti, ceea ce a insemnat o experienta memorabila si valoroasa. Am cunoscut si am legat prietenii cu studenti militari din state precum Pakistan, India, Coreea de Sud, Egipt si am invatat despre fiecare dintre institutiile participante. Fiind prima oara cand noi am calatorit in China, ocazia de a vizita obiective turistice de mare importanta istorica a fost cu adevărat unica", a povestit sd.plt.adj. Livia Barsan.


Album foto





© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.