Lotul restrans al Echipei Invictus Romania a desfasurat, in perioada 2-6 septembrie, un program de pregatire si recuperare la Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” si centrul Aria din Sibiu, in vederea participarii la Jocurile Invictus, competitie paralimpica dedicata militarilor raniti ce va avea loc, anul viitor, in Haga, Olanda.
Camarazii nostri s-au antrenat la opt discipline sportive individuale (tir cu arcul, atletism, canotaj in sala, natatie, powerlifting, ciclism, saritura in lungime si aruncarea discului) si un sport de echipa (volei din sezut).
Cu aceasta ocazie, militarii au interactionat si cu studentii din anul I ai AFT, impartasindu-le din experientele lor, din dificultatile si provocarile pe care le-au intampinat dupa ce au fost raniti in teatrele de operatii si, cel mai important, unde au gasit motivatia sa le depaseasca.