Academia Fortelor Terestre, gazda evenimentului de preluare oficiala a titlului de Regiune Gastronomica Europeana 2019 de catre regiunile Sibiu si Egeea de Sud


Academia Fortelor Terestre “Nicolae Balcescu” din Sibiu, membra a Consortiului Sibiu Regiune Gastronomica Europeana 2019, organizatie din care mai fac parte Consiliul Judetean Sibiu, Primaria Municipiului Sibiu, Primaria Municipiului Medias, Camera de Comert Industrie si Agricultura Sibiu, Universitatea “ Lucian Blaga” din Sibiu si Asociatia Judeteana de Turism Sibiu, a fost, marti, 12 februarie, gazda evenimentului de preluare oficiala a titlului de Regiune Gastronomica Europeana 2019 de catre regiunile Sibiu si Egeea de Sud din Grecia, de la regiunile care l-au detinut in 2018 – Galway din Irlanda si Brabantul de Nord din Olanda.

Evenimentul a debutat in aula institutiei, in prezenta membrilor comunitatii academice militare sibiene, invitatilor locali, regionali si nationali, si a aproximativ 200 de sibieni. A continuat pe platoul institutiei cu ceremonia de arborare a drapelelor Uniunii Europene, Greciei, Romaniei, in paralel cu cele ale Sibiului si Egeii de Sud Regiuni Gastronomice Europene, cu momente muzicale sustinute de Muzica Militara a Academiei Fortelor Terestre, de un grup de interpreti de muzica populara, si de sesiunea de live-cooking, unul din cele mai asteptate momente ale serii.

Bucatari de marca au gatit specialitati culinare pentru toti cei prezenti, iar din lista felurilor de mancare servite nu a lipsit “meniul militar”, unul reinterpretat, compus din: fasole cu ciolan de godac, gatita in cazanul de infanterie sub “presiunea dusmanului”, varza cu carnati si slanina ardeleneasca “in ranita de infanterie” si topita cu ceapa rosie, macaroane cu branza de baltata, nuca si scortisoara, fierte cu zahar si lapte in gamela de campanie s.a.


Album foto
Foto: Elena Andrei



© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.