« Cel mai important si de amploare eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, din orasul nostru, „Sibiu 100 - Centenarul Romaniei Mari”, s-a bucurat de un real succes.
Prestatia membrilor comunitatii noastre, studenti, cadre militare active si in rezerva, in cadrul spectacolului de reconstituire istorica a vizitei generalului francez Henri Mathias Berthelot, a fost una exemplara. Am avut un prilej in plus sa ne manifestam activ in viata sociala si culturala a comunitatii locale, iar studentilor nostri le-a fost oferita o autentica lectie de istorie si un prilej de a cinsti faptele de arme ale inaintasilor. Avem o misiune de suflet, sa cultivam permanent, in constiinta tinerelor generatii de ofiteri, respectul pentru jertfa de sange a celor care au pus mai presus decat propria viata, binele tarii.
Va adresez multumiri pentru efortul depus si daruirea de care ati dat dovada si va transmit sincere felicitari! »