In data de 22 octombrie, Sala Mare a Cercului Militar Sibiu a fost gazda Simpozionului dedicat Zilei Armatei Romaniei.
Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Romaniei de catre toti participantii si cu interventiile domnului Marcel Luca, vicepresedintele Consiliului Judetean Sibiu si a domnului col.conf.univ.dr. Daniel Sorin Constantin, loctiitorul comandantului Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” pentru probleme de invatamant.
In continuare, domnul col.conf.univ.dr. Daniel Solescu a prezentat „Importanta zilei de 25 octombrie in istoria nationala”, iar domnul prof.dr. Alexiu Tatu, Directorul Serviciului Judetean Sibiu al Arhivelor Nationale, lucrarea „Armata Romaniei in perioada Razboiului de Intregire Nationala”.
Domnul prof.univ.dr. Dumitru Acu, Presedintele Asociatiunii ASTRA, a readus in atentia celor prezenti „Primul Razboi Mondial - scrisorile soldatilor romani de pe front”, iar domnul mr.conf.univ.dr. Paul Tudorache a facut precizari despre „Arta Militara in operatiile Armatei Romane pentru eliberarea Transilvaniei”.
Simpozionul s-a incheiat cu prezentarea comunicarii stiintifice „Eroi ai celui de-al Doilea Razboi Mondial. Generalul Gheorghe Avramescu”, realizata de catre mr. lect.univ. dr. Alin Cirdei.