Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” este, si in acest an, gazda unor reprezentatii din cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Sambata, 9 iunie, pe scena aulei institutiei noastre s-a jucat piesa Iliada,construita in jurul povestilor dintre Ahile si Hector si regizata de actorul Denis O’Hare, castigator al premiului Tony, alaturi de prestigioasa regizoare, Lisa Peterson. Piesa a fost urmarita cu interes si aplaudata la final de militari straini care se afla pe teritoriul Romaniei pentru a participa la exercitii si misiuni, dar si de cadetii si cadrele didactice din AFT.
Cea de-a doua reprezentatie care a fost gazduita de academie s-a jucat duminica, de la ora 18.00. Spectacolul se numeste „American Dance Show”si a prezentat o analiza a miscarilor din perspectiva unei descoperiri radicale in evolutia formelor de dans.