"IMPREUNA PENTRU SIBIU, PRIN ARTA SI CANTEC" 20 fotografii


Joi, 8 decembrie 2016, in Sala Mare a Cercului Militar, Asociatiunea Transilvana pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman-Astra a fost gazda spectacolului cultural artistic "Impreuna pentru Sibiu, prin arta si cantec", eveniment organizat in colaborare cu Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu", Universitatea "Lucian Blaga" si autoritatile publice locale, in cadrul proiectului cultural "Asociatiunea Astra - memoria personalitatilor si evenimentelor emblematice din istoria sibiana".

Evenimentul a debutat cu un moment artistic, sustinut de Corul si Muzica Militara a Academiei Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" si a fost urmat de sceneta interpretata de studentii Departamentului de Arta Teatrala din Universitatea "Lucian Blaga", alaturi de talentatul actor al Teatrului National "Radu Stanca", Florin Cosulet.

Dupa aceste doua momente artistice au urmat: Corul Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii "Lucian Blaga", care a sustinut un program coral din repertoriul clasic romanesc, Corul "Dal Segno" al Facultatii de Arte de la Universitatea din Oradea, care a cantat alaturi de soprana Florina Hinsu-Maris si baritonul Florin Hinsu-Maris, dansatorii din cadrul Ansamblului Folcloric Profesionist Cindrelul - Junii Sibiului si interpretul de muzica populara Sergiu Cipariu cu membrii formatiei sale.

In incheiere, presedintele sectiunii militare a Asociatiunii Astra, domnul col (r).prof.univ.dr Mircea Cosma, a dorit sa le multumeasca tuturor celor care au contribuit la punerea in scena a acestui spectacol invitandu-i in incheiere sa interpreteze colinda "O, ce veste minunata!".

Album foto
Foto: Cosmin Roman; Text: Andrada VODA

© 2016 Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu". All rights reserved.