Comemorarea a 152 de ani de la moartea lui Avram Iancu
Astazi, 10 septembrie, se implinesc 152 de la moartea lui Avram Iancu, conducator al Revolutiei romane din Transilvania de la 1848-1849 si al armatei populare din Transilvania.
Avram Iancu a fost avocat transilvanean si revolutionar roman pasoptist si s-a nascut intr-o familie de moti cu o situatie materiala buna. Data la care s-a nascut „Craisorul Muntilor” nu ne este cunoscuta cu certitudine existand o adevarata controversa in acest sens. Se presupune ca s-ar fi nascut in anul 1824, fie in preajma Sanzaienelor (iunie), fie in vremea cireselor (iunie-iulie) asa cum ar fi spus chiar el.
Avram Iancu a urmat cursurile scolii din localitatea natala, apoi cele ale scolii din Campeni, gimnaziul din Zlatna si Liceul Piaristilor din Cluj. In anul 1844 si-a inceput studiile la Facultatea de Drept din Cluj, pe care le-a finalizat doi ani mai tarziu.
In anul 1846 reuseste sa ocupe o functie administrativa, la Sibiu, la tezaurariatul tarii. Cum romanii nu erau acceptati in astfel de functii administrative, Avram Iancu a fost nevoit, la scurt timp de la venirea sa in Sibiu, sa renunte si sa se angajeze ca si cancelarist (functionar subordonat protonotarului) la Tabla Regeasca (Curtea de Apel a Transilvaniei) de la Targu Mures. In martie 1848, acesta devine avocat, in urma promovarii examenului.
Numele lui Avram Iancu este legat de Revolutia de la 1848-1849 din Transilvania. Acesta se afla la Targu Mures la momentul izbucnirii revolutiei maghiare de la 1848. Spiritul revolutionar s-a propagat rapid, in randurile romanilor transilvaneni, fiind o continuare a revolutiilor incepute la Viena si Buda si o puternica reactie la aceasta din urma care a adoptat, in dieta, unirea Transilvaniei cu Ungaria. Respingerea acestei decizii si afirmarea drepturilor nationale ale romanilor l-au plasat pe Avram Iancu in fruntea revolutionarilor care si-au aparat idealurile cu arma in mana. Esecul „proiectului de pacificare” dintre Avram Iancu si Lajos Kossuth, initiat de catre Nicolae Balcescu si Cezar Boliac, a dus la infrangerea ambelor revolutii de catre trupele tariste. Cu toate aceste, marele castig al Revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania a fost acela al afirmarii nationale a romanilor din aceasta provincie istorica, Avram Iancu devenind un simbol al acestei lupte, intrand in constiinta nationala ca un erou de legenda.
In anul 1850 Avram Iancu a fost primit in audienta de catre imparatul Francisc Iosef caruia i-a solicitat, fara succes, recunoasterea drepturilor sociale si politice ale romanilor din Transilvania. Intors acasa in mijlocul motilor sai, in anul 1852, Avram Iancu a refuzat functiile administrative, la Viena sau Sibiu in subordinea guvernatorului Transilvaniei, oferite de catre autoritatile imperiale austriece. A refuzat si decoratiile oferite de imparatul de la Viena.
Ultima parte a vietii si-a petrecut-o intr-o depresie profunda, dezamagit de faptul ca romanii din Transilvania nu au primit drepturile si libertatile pentru care au luptat. Avram Iancu s-a stins din viata, la 10 septembrie 1872 si a fost inmormantat la Tebea, pe 13 septembrie 1872, cu funeralii nationale. Avram Iancu odihneste langa Gorunul lui Horea, ultima sa dorinta, exprimata in testamentul sau, fiind ca din averea ramasa de la el sa se ridice o Facultate de Drept pentru romani, el fiind convins ca doar luptatorii pe taram juridic vor putea sa castige drepturile natiunii romane.
In semn de respect pentru faptele de vitejie, la implinirea a 200 de ani de la nasterea sa, 2024 a fost declarat „anul Avram Iancu” in Romania, hotarare luata prin Legea 223/2023 publicata in Monitorul Oficial nr. 651 din 17 iulie 2023.
