INTIMIDAREA, FACTOR DE POTENTARE A CAPACITATII

COMBATIVE A ARMATELOR

Lt.prep.univ. Mihai Solescu

    Alaturi de factorii de ordin material, teritorial si geografic, precum si de modul de rezolvare a problemelor din sfera logisticii, un rol deosebit de important in obtinerea succesului pe câmpul de lupta il au actiunile de influentare psihologica si propagandistice. De aceea, organizarea si conducerea lor se constituie intr-o preocupare de prim ordin pentru fiecare din partile angajate intr-un razboi. Aprecierea este sustinuta de intreaga istorie a infruntarilor militare, indeosebi din perioada moderna si, inca o data, confirmata de razboiul din zona Golfului. Ziarul „Washington Post" nota: „Un front important este cel din mintile noastre, lupta probabil la fel de importanta pentru Saddam Hussein ca infruntarea armatelor".
    Literatura de specialitate ofera o abordare extrem de diversificata a procedeelor si tehnicilor de influentare psihologica. In general, cei mai multi autori prefera o enumerare a acestor tehnici si procedee, neincercând o clasificare, o sistematizare care sa confere o anumita rigurozitate domeniului. Din pacate, din cauza unor imperfecte delimitari de ordin conceptual (se utilizeaza termeni al caror continut si sfera nu sunt clar delimitate, cum ar fi: influentare, manipulare, dezinformare, intimidare, subversiune, propaganda, inselare etc.) si teoretico-metodologic, este aproape imposibil de facut o clasificare riguroasa a acestor tehnici si procedee de influentare psihologica.
    Desi aparute din cele mai vechi timpuri „actiunile psihologice" s-au generalizat si permanentizat mult mai târziu.
    Asupra notiunii de razboi psihologic s-au dat si se dau interpretari diferite. Intr-un indreptar militar german, aparut inaintea celui de-al doilea razboi mondial, razboiul psihologic era considerat ca lupta ce o duce statul cu arma intelectuala in scopul sporirii prestigiului propriu si slabirii celui al inamicului. Pentru Linebarger, razboiul psihologic, in sens mai larg, inseamna aplicarea partiala a psihologiei (ca stiinta) in ducerea actiunilor, iar in sens mai restrâns: presupune folosirea propagandei impotriva inamicului, concomitent cu ducerea operatiunilor militare. Ceea ce intereseaza indeosebi este faptul ca, indiferent de largirea sau ingustarea sferei notiunii de razboi psihologic, propaganda ocupa un loc central in cadrul actiunilor de acest gen; ei i se atribuie cea mai mare pondere. De ce propagandei? Pentru ca se urmareste sa se obtina modificari in constiinta luptatorilor inamici, sa provoace o criza de constiinta care sa determine renuntarea la convingerile de pâna atunci, neincrederea in justetea cauzei, in posibilitatea victoriei.
    Mecanismul agresiunii psihologice are la baza trei premise functionale. Prima se refera la capacitatea limitata in timp si spatiu a individului de a reactiona adaptativ la actiunea unor factori stresori interni sau externi, in functie de nivelul rezistentei si stabilitatii psiho-morale. A doua premisa are in vedere nevoia organica a omului modern de a se informa si a-si fauri imagini favorabile despre mediul social-politic si cultural, cu rol stimulator in raport cu propria activitate. A treia premisa functionala se refera la intentionalitatea agresiunii psihologice, care presupune existenta unei strategii, forme, metode, forte si mijloace de influentare a militarilor si populatiei statului tinta, atât in situatie de razboi cât si in situatie de pace. Arma psihologica foloseste doua tipuri de munitie cu caracteristici speciale, adecvate naturii agresiunii: factori stresori si informatii.
    Principala „arma" utilizata de structurile de actiuni psihologice trebuie sa fie informatia, aceasta putând oferi oportunitati practic inepuizabile celor ce lucreaza in domeniu. Dintre procedeele si tehnicile specifice de influentare psihologica folosite pe plan mondial amintim:
    a) presiunea/intoxicarea informationala;
    b) valorificarea/lansarea unor zvonuri;
    c) epuizarea psihica a adversarului;
    d) inocularea neincrederii in comandanti;
    e) amplificarea disensiunilor intre diferite categorii si grupari de forte ale adversarului;
    f) lansarea unor apeluri si indemnuri;
    g) culpabilizarea adversarului;
    h) proferarea de amenintari, lansarea de ultimatumuri;
    i) dezinformarea.
    Intr-un plan general, atât in timp de pace cât si in situatii de conflict, se poate afirma ca principala forma de manifestare a agresiunii psihologice este confruntarea imaginilor prin mijlocirea mass-mediei. Printre metodele de influentare psihologica se numara si intimidarea.
    Intimidarea este o stare afectiva de resimtire a faptului ca individualitatea este depasita de realitate, fie de prezenta unei personalitati sau autoritati, este o stare de insecuritate, de statut si de rol. Implica blocarea fortelor expansive si de mobilizare a sinelui. Ea poate fi subliniata prin sugerarea unei deprivari, pedepse. In aceste cazuri intimidarea devine o metoda ce adeseori este incalcata de santaje psihice si se exercita ca o exprimare a puterii opresive.
    Preocuparea pentru obtinerea unor efecte psihologice asupra ostilor invadatoare, pentru diminuarea capacitatii de rezistenta si demoralizarea lor o intâlnim frecvent si la domnitorii români in pregatirea si desfasurarea luptelor de aparare a neatârnarii. Iata cum descrie generalul Ion Cupsa desfasurarea bataliei de la Vaslui: „când Stefan aprecia ca pozitia sa era pe punctul de a fi rupta, a executat un contraatac cu cavaleria descalecata, in flancul drept si in spatele turcilor. Intrarea in lupta a rezervei a fost precedata de 7 salve trase din cele 20 tunuri. Acest mod de folosire a artileriei a surprins foarte mult, intrucât potrivit obiceiurilor vremii, tragerile artileriei marcau inceputul luptei; ori turcii, care de ore in sir faceau eforturi disperate, sa rupa pozitiile românilor, când au auzit tunurile au crezut ca adevarata lupta abia incepea. I-a cuprins o descurajare fireasca. Simultan cu bubuiturile tunurilor, trâmbitasii si tobosarii au inceput sa faca un mare tambalau, ceea ce i-a facut pe turci sa creada ca moldovenii le-au si cazut in spate, si descurajarea s-a transformat in panica."
    Alteori, socul psihologic l-au realizat luptatorii prin interventia lor spontana, ceruta de situatie. Din anii primului razboi mondial ne amintim de rezistenta dârza pe care trupele române au opus-o cotropitorilor la Marasesti, Marasti si Oituz. Lânga localitatea Doaga, militarii regimentului 32 Mircea au pornit intr-una din zile la atac numai in camasa, ceea ce l-a descumpanit pe agresor, l-a facut sa ezite atâta timp cât le-a trebuit dorobantilor sa-l puna pe fuga; când si-a revenit era prea târziu.
    Incepând cu cel de-al doilea razboi mondial, se poate vorbi de o asezare a actiunilor psihologice pe temelii organizatorice de sine statatoare, de folosirea unui personal uman anume destinat pentru actiunile de acest fel, de tehnici speciale care se dezvolta pe baza unor cercetari cu caracter stiintific. Este inca un exemplu de folosire a stiintei impotriva omului, a adevarului, a progresului. In perioada postbelica, razboaiele purtate de agresorii americani impotriva poporului coreean, si mai apoi a celui vietnamez arata ce importanta se acorda actiunilor psihologice, efortului ce se depune pentru atingerea unor obiective politice si militare prin presiune psihologica.
    Edificatoare pentru modul cum intelegeau americanii sa desfasoare „operatiile de razboi psihologic" pe timpul agresiunii din Vietnam: sunt cele relatate in studiul generalului - maior Alexandru Vukoti? intitulat: "Razboiul psihologic in conditiile actuale“. El arata ca infricosarea populatiei cu ororile razboiului a constituit una dintre cele mai importante actiuni de razboi psihologic. In atacul de la Song My, si in altele asemanatoare, agresorii au procedat in felul urmator: in cea mai mare taina, inainte de revarsatul zorilor satul era inconjurat de un cordon de trupe. Dupa strângerea cercului, urma bombardamentul de aviatie, folosindu-se inclusiv bombe cu napalm. Imediat dupa aceea deasupra satului incepeau sa se roteasca elicopterele; ele scoteau afara din adaposturi pe locuitori, iar patrulele speciale, care aveau si câini politisti, scotoceau prin case si ascunzatori, prinzând si ucigând pe locuitori. Atunci când locuintele erau incendiate, barbatii, copiii, femeile si vitele fugeau innebunite, cautând sa se salveze, difuzoarele instalate de americani transmiteau mesaje de infricosare: „A-ti trecut numai prin câteva minute de groaza. Actiunile vor continua si se vor intensifica; nu exista un loc sau adapost unde sa fiti in siguranta".
    La actiunile de intimidare descrise se adaugau emisiunile de radio in cadrul carora se vorbea de obicei despre superioritatea numerica si tehnica a americanilor, despre „succesele lor", se proferau amenintari, se exagerau pierderile suferite de fortele vietnameze, se infatisa ca fiind nerationala, lipsita de sens orice impotrivire, orice rezistenta; se cauta sa se sugereze capitularea ca fiind „singura solutie salvatoare".
    Si razboiul din Vietnam a confirmat inca o data daca mai era nevoie, ca scopul principal al „operatiunilor" si „strategiei" psihologice folosite de americani consta in subminarea moralului de lupta al fortelor rezistentei populare, macinarea coeziunii morale a poporului, raspândirea semintei neincrederii in utilitatea luptei, in justetea cauzei.
    Intimidarea ca metoda a fost folosita in razboiul din Golf de ambele parti (forta multinationala pe de o parte, si de cealalta parte Irakul). Irakul a incercat in prima faza a razboiului, când a atacat Kuweitul, prin atacul in forta sa intimideze forta multinationala, se spera in surprinderea acesteia. Aceasta manevra nu a reusit fiind repede contracarata de atacul dat de forta multinationala care a intimidat partea irakiana si a dus la o incetineala in reactii, ducând in final la pierderea razboiului.
    In absenta unei inzestrari tehnice militare superioare, evidenta dupa primele ore ale conflictului, schema psihologica manevrata de presedintele Saddam Hussein pentru acreditarea increderii in victorie s-a sprijinit pe fundamentalismul islamic, dar si pe radicalismul pozitiei arabe in problema Israelului, fata de care adversitatea nu este numai religioasa.
    Bazându-se pe „unitatea credintei" si agitând stindardul „razboiului sfânt" pentru apararea celor doua sanctuare ale Islamului - Mecca si Medina - dar si pentru eliberarea Ierusalimului de sub ocupatia israeliana, liderul irakian a accentuat tonul belicos si declaratiile emfatice: „Dumnezeu va face sa triumfe cei credinciosi si agresiunea se va intoarce impotriva autorilor", chemând „musulmanii si arabii" sa loveasca „fortele raului" pretutindeni in lume.
    Folosind intimidarea ca metoda de influentare psihologica, irakienii au facut analogie la razboiul din Vietnam (aici au fost ucisi in zece ani de razboi 55.000 militari, iar 300.000 au fost raniti). „Razboiul din Vietnam va fi un picnic in comparatie cu ceea ce le asteapta pe S.U.A. in razboi" (ambasadorul irakian la Tokyo).„Un conflict prelungit in Golf ar putea sa fie mai sângeros pentru S.U.A. decât razboiul din Vietnam - un inalt diplomat irakian la Hanoi".
    Impactul psihologic al analogiei cu Vietnamul a fost amplificat de prezentarea la televiziunea irakiana a 7 piloti capturati in uniformele lor, doi dintre acestia declarând: „Razboiul este o nebunie... Condamn agresiunea impotriva Irakului pasnic" ...si „Cred ca liderii nostri au gresit atacând poporul irakian ...".
    Imaginile pilotilor, cu accentuate semne de maltratare, nu puteau sa nu cutremure America. „ Este evident - a afirmat senatorul american John McCain, fost prizonier in Vietnam - ca acesti oameni au fost batuti si supusi torturii fizice, cum s-a intâmplat si in Vietnam, pentru a-i obliga sa declare asemenea lucruri". Iar colonelul in retragere David Hackworth, cel mai decorat militar american in viata, veteran al razboiului din Vietnam, declara: „Nu m-au socat atât ranile pilotilor cazuti prizonieri, cât ceea ce au spus, adica faptul ca au fost obligati, Dumnezeu stie cum, sa spuna ceea ce au spus". Sunt declaratii care confirma ca miza liderului irakian nu a fost eronata. In plus, presedintele Saddam Hussein a ramas consecvent: „Noi vom continua lupta increzatori ca, in cele din urma, vom obtine victoria. Ei vor sa ne predam, dar vor fi deceptionati. Inamicii cu rachetele si armele lor sofisticate sunt pe cale sa distruga Irakul, insa nu exista alt drum decât cel pe care l-am ales". Iar ziarul Ministerului Irakian al Apararii - Al Gadisiya - scria: „Lupta terestra dintre Irak si dusmanii sai va ramâne in istorie pentru multe sute de ani de acum inainte. Armata irakiana astepta lupta terestra, care va duce la distrugerea trupelor presedintelui Bush si ale aliatilor si agentilor sai. Irakul va elibera intreaga lume de sub dominatia si hegemonia americana".
    Schema psihologica utilizata de Forta multinationala a vizat indeosebi sublinierea superioritatii in armament, tehnica de lupta si pregatirea militara a efectivelor proprii. Pentagonul a comunicat „cu discretie", ca Irakul sa afle permanent, prin intermediul televiziunii, ce forte si cât de rapid sunt deplasate in Golf, care sunt caracteristicile de lupta si posibilitatile armamentului si tehnicii din dotare. De asemenea, cum se instruiesc fortele combatante, facând in mod deosebit caz de pregatirea formatiunilor speciale de lupta in desert.
    Administratia americana a insistat totodata, asupra faptului ca razboiul nu va fi de durata, modul de concepere a actiunilor, fortele angajate, eficacitatea raidurilor aeriene sunt tot atâtea argumente in sprijinul acestei teorii.
    Pornind de la "complexul Vietnam", al carui sindrom se manifesta inca in rândul societatii americane, Casa Alba a dat asigurari repetate ca acest razboi nu va fi un al doilea Vietnam, lectiile acestuia fiind bine insusite. Mai mult chiar, pentru acreditarea increderii in victorie, americanii nu s-au sfiit sa faca apel si la fortele oculte. Astfel prin mass-media au fost difuzate in Golf precizarile astrologilor din Nepal, potrivit carora „razboiul din Golf va fi scurt si va fi câstigat de fortele multinationale. Pozitia planetelor Saturn si Marte, aflate pe aceeasi linie, releva izbucnirea inevitabila a razboiului, in urma caruia Bush va deveni erou".
    Un intreg arsenal psihologic a fost destinat in acest scop. Peste 4 milioane de manifeste au fost adresate soldatilor irakieni, prin care li se cerea sa plece din Kuweit sau sa se predea: „Ramâneti si veti fi ucisi sau veniti la noi, unde veti fi bine tratati!".
    De asemenea, televiziunea a transmis aspecte de la pregatirea pilotilor americani pe avioane "Harrier" cu decolare si aterizare verticala, foarte temute de trupele irakiene. S.U.A. nu a facut nici un secret din faptul ca urmareau, indeosebi, distrugerea Garzii Republicane - considerata având o inalta pregatire, si care si-a probat fidelitatea fata de presedintele Saddam Hussein -, lucru care ar demoraliza restul trupelor, grabind infrângerea Irakului.
    In acelasi context se inscriu si amenintarile irakiene cu transformarea „desertului intr-o mare de sânge", ca si intentia declarata de a ridica o „perdea de foc", prin incendierea petrolului deversat in Golf, in calea aliatilor.
    Imaginile televizate ale prizonierilor maltratati, mareea neagra, puturile de petrol incendiate, acreditarea ideii unui „desert de mine" aveau drept scop intimidarea, mentinerea unui sentiment de teama in rândul efectivelor Fortei multinationale, iar imaginile civililor ucisi in bombardamente, ale ruinelor unor cladiri si altor obiective civile urmareau inocularea unui sentiment de vinovatie in rândul pilotilor. Acelasi scop il viza si folosirea prizonierilor si ostaticilor drept „scuturi" umane.
    In ceea ce priveste fenomenul de predare in masa a militarilor irakieni, un purtator de cuvânt irakian a dezmintit acest lucru, lansând o sfidare „presedintelui american si aliatilor sai de a prezenta dovezi asupra capturarii a mii de prizonieri irakieni". Se pare insa ca „acoperirea psihologica" a fenomenului de predare in masa a irakienilor a fost data chiar de presedintele Saddam Hussein, care a anuntat disponibilitatea de a se retrage din Kuweit in anumite conditii, ceea ce a afectat motivatia soldatilor de a lupta si a-si sacrifica viata, „pentru un teritoriu care, oricum, va fi cedat!".
    Asadar, in razboiul din zona Golfului nu au vorbit numai armele: au vorbit si principiile si ideile, nervii si emotiile, credintele si opiniile, cuvintele si imaginile.
    „Propaganda - sublinia un politolog - indeplineste rolul unui ferastrau. Ea distruge echilibrul si structura unui stejar frumos (omului), dar fara a afecta aparentele si va fi suficienta o lovitura violenta si brutala pentru a face ca totul sa se prabuseasca".
    Aceasta este simbioza dintre actiunile de influentare psihica si cele militare propriu-zise, care si in aceste conditii s-a dovedit a fi organica.
    Pe baza a numeroase fapte se poate demonstra ca niciodata „operatiunile psihologice " nu au atins dimensiunile si nu au cuprins o asemenea gama de mijloace si procedee ca cele utilizate in cadrul asa-numitului „razboi psihologic". Astazi se cauta cu insistenta de catre specialistii aflati in slujba monopolurilor o arma ideala, perfecta, care sa lase intact totul, dar sa faca din oameni instrumente docile, sa-i aduca acolo unde cer interesele agresorilor.
    Politicieni, ideologi, psihiatri, psihologi, sociologi lucreaza intens, experimenteaza, procedee noi de inrâurire a starilor de spirit si a constiintei umane, a sentimentelor si convingerilor, se emit judecati critice asupra modului in care este conceputa, organizata si desfasurata propaganda.
    Specialisti din diferite domenii ale stiintei lucreaza pentru a pune la punct tehnici de „spalare a creierului", de anulare a vointei combatantilor cu ajutorul energiei electrice, cu ajutorul unor substante chimice, a sugestiei, hipnozei etc. Se merge pâna acolo incât se afirma ca intr-un viitor nu prea indepartat, lumea va ajunge sa fie dominata prin mijloace psihologice, ca ele ar putea inlocui chiar armele clasice sau atomice.
    Politicieni de autentica notorietate, cum este secretarul de stat al S.U.A., H. Kissinger afirma cu câtiva ani in urma ca epoca bombei cu hidrogen este epoca intensificarii activitatii subversive a statelor, a instaurarii dominatiei recurgându-se la razboiul psihologic, ca in anumite imprejurari, un emitator radio poate exercita o presiune mai eficace decât o escadrila de bombardiere.

    Note bibliografice

1. Lt.col. Vasile Mihai, cpt. Viorel Mihaila, cpt. Ioan Mircea Pribek, cpt. Valentin Vasile, Manual de actiuni psihologice, Editura Militara, 2000
2. Centrul de Studii si Cercetari de Istorie si Teorie Militara, Actiuni psihologice in confruntarile militare contemporane, Editura Militara, Bucuresti, 1988
3. LaRousse, Dictionar de filosofie
4. Col. Emil Burbulea, col. Marin Mirea – Pentru o viziune psiho-sociala asupra moralului armatei, Editura Militara, Bucuresti, 1975
5. * * *, Studii social-politice asupra fenomenului militar contemporan, vol. III, Editura Militara, Bucuresti, 1974
6. * * *, Razboiul psihologic in conceptia principalelor state capitaliste, Editura Militara, Bucuresti, 1972